Mirela, una dintre asistentele înscrise la cursul de norvegiană al Școlii de Limbi Scandinave, ne dezvăluie mai jos ce înseamnă pentru ea acest program și cum a ajuns să se «împrietenească» cu această limbă, într-un timp foarte scurt.
- De ce ai decis să cauți un job de asistent medical generalist în Norvegia?
Consider că Norvegia este o țară cu multe posibilități și poate deschide numeroase uși pentru îndeplinirea multor scopuri atât personale cât și profesionale. La Norvegia m-a atras organizarea sistemului educațional și medical, siguranța țării și mentalitatea modernă a locuitorilor. Toate acestea au cântărit mult în alegerea mea de a profesa ca asistent medical în Norvegia.
- Te-ai înscris și ai inceput cursurile noastre de norvegiană, de câteva luni bune. De ce ai ales programul Școlii de Limbi Scandinave SLS?
Programul Școlii de Limbi Scandinave SLS mi-a oferit încă de la început senzația de încredere și seriozitate. După aceste aproximativ cinci luni de curs și colaborare cu întreaga echipă SLS, încrederea și seriozitatea s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Toată echipa din spatele cursului este acolo pentru noi, cursanții, oricând avem nevoie de îndrumare, clarificare și suport.
- E nevoie să îmbini cursul de limbă cu jobul? Cum reușești să le prioritizezi?
Programul cursului este intens. Este nevoie de multă dedicare și muncă suplimentară pentru a ține pasul. Se poate îmbina cursul cu jobul, este dificil, dar nu imposibil. Personal, am decis după câteva luni de curs să renunț la job și să prioritizez cursul.
- Cum este pentru tine să înveți norvegiana de la zero?
La început, răsfoind manualul, mi s-a părut aproape imposibil. Era o limbă total străină mie și părea imposibil de deslușit. Dar după câteva cursuri, norvegiana nu a mai părut atât de complicată. Adevărul este că a fost nevoie de multă dedicare și de multe momente de frustrare în care mi-a venit să renunț, ca să ajung acum să îmi placă cu adevărat limba. Pentru cei cărora le este frică de ea, vă sfătuiesc să-i dați o șansă, s-ar putea să vă surprindă.
- Cum se desfășoară cursul online organizat de SLS? Care este atmosfera de la curs și cum este experiența ta până acum?
Cursul organizat de SLS este, cum spuneam anterior, unul intens. Se începe de la zero și se ajunge la nivelul B2 în doar câteva luni. Durata cursului este de câteva ore bune, dar uneori atât eu cât și întreaga grupă nu le simțim când trec. La curs atmosfera este plăcută și reușim să îmbinăm plăcut informațiile despre limbă cu eventualele conversații între colegi. De asemenea, nu lipsește suportul reciproc atunci când este nevoie.
- Ce poți să spui despre profesoara ta de norvegiană?
Astăzi când răspund la acest testimonial sunt la nivelul B1 a limbii. Sunt convinsă că nu aș fi ajuns aici fără un profesor dedicat, implicat și care a reușit să-mi inspire dragostea pentru limbă, așa cum a reușit Ioana să facă. Modalitatea sa de predare și interacțiune la curs ne-a făcut pe mulți dintre noi să ne împrietenim rapid cu norvegiana și să avem încredere că ne va fi ca o a doua limbă.
- Care este sfatul pe care l-ai da asistenților medicali generaliști, care se gândesc să profeseze în Țările Nordice, însă le este teamă de cursul de limbă?
Sfatul meu pentru cei care sunt interesați de o carieră în Țările Nordice, este să aibă curaj. Dacă aceasta este într-adevăr dorința lor și consideră că li se va potrivi stilul de viață din Norvegia, următorul pas este curajul. Curajul de a ieși din zona de confort și de a evolua personal și profesional. Odată cu această determinare cursul va deveni doar o rutină, iar studiatul limbii o plăcere. Aveți curaj!
Ești și tu AMG interesat să lucrezi în Scandinavia?
Contactează-ne la +40750713500